Deci, astăzi piesa, care m-a readus la viață din somnul meu a fost ”welcome home” de radical face. Refrenul face absolut totul, sunetul pianului fără ca să vreau mă readucea la visurile trăite cîndva. Toți visăm, nu este așa? Doar că puținii dintre noi o fac cu adevărat. Cîndva visam să cînt la pian și acest vis a devenit realitate. Auzeam muzica din jurul meu și devenea un chin infernal cînd melodia era fredonată ore întregi în subconștient, însă nu aveam posibilitatea să o exprim și a doua și ea dispărea, ca la o perioadă anumită să devin absolut surdă, auzind doar zgomotul mașinilor din stradă. Mi-am reîntors auzul, acum visez să pot vedea lucrurile. Să pot vedea, nu eticheta ci conținutul. Încă mult voi avea de învățat pînă voi putea cu ușurință dispersa, ce reprezintă faptele și cuvintele spuse. Atît de multe vreau, însă cînd mă gîndesc mai aprofundat îmi dau seama că aceste lucruri sunt efemere și totuși nu reprezintă o valoare atît de prețioasă. Problema mea este că nu știu ce vreau cu adevărat și am nevoie de multă perseveritate ca să dobîndesc ceva. Odată am avut ocazia de a mă afirma în acest plan, însă primind obiectul visurilor mele am fost complect dezamăgită. O comoditate luxoasă îți oferă visele și iluziile, tu poți readuce în realitatea ta imaginară orice obiecte, conferi oamenilor calități, ce le apreciezi, însă și aici e o limită. Lăsîndu-te pradă acestor visuri, riști să fii dezamăgit de acei oameni în care ai crezut și tot vina ta va rămîne, căci unii oameni nu sunt vinovați că nu s-au manifestat pe măsura așteptărilor ci ești tu, că ai așteptat prea multe. Pentru astăzi prea multe gînduri...
Cu drag, Dorianna.....
